Școala de Vară pentru Antreprenoriat și Inovare, sau mai prietenos spus StINO, este un program educațional conceput pe perioada unei săptămâni în care studenții înscriși au posibilitatea de a participa la sesiuni de tip workshop în care vor afla lucruri practice despre demersul antreprenorial de la formatori cu experiență. În cadrul StINO, studenții vor avea posibilitatea să-și valideze în cadrul echipelor ideile de afaceri, sau de antreprenoriat social, să testeze diverse scenarii, sau să înțeleagă pașii necesari pentru implementarea cu succes a unei idei în mediul de afaceri.
Promovarea spiritului antreprenorial în rândul studenților UVT.
Stimularea spiritului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților UVT și sprijinirea înființării de start-upuri.
Incubarea start-up- urilor înființate de către studenții și absolvenții UVT.
Promovarea la nivel regional, național și internațional a start-up- urilor înființate de către studenții și absolvenții UVT.
Dezvoltarea de parteneriate strategice pentru susținerea start-up- urilor înființate de către studenții și absolvenții UVT.
Coordonarea activității tuturor incubatoarelor de afaceri (conform legii 102/2016 privind incubatoarele de afaceri), întreprinderilor simulate și altor entități antreprenoriale, din cadrul UVT.